Sebastien Buemi a câştigat a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula E
Sebastien Buemi a devenit primul pilot de Formula E care a obţinut a doua victorie din acest sezon. Elveţianul s-a impus în cursa din Principatul Monaco şi a urcat pe locul trei în clasamentul general.
Buemi a devenit astfel primul pilot care a obţinut a doua victorie în primul sezon al competiţiei cu monoposturi electrice. El a mai câştigat în acest sezon etapa din Argentina.
Pe locul al doilea s-a clasat brazilianul Lucas Di Grassi. Acesta a fost urmat pe podium de compatriotul său, Nicolas Piquet.
Un alt brazilian, Bruno Senna a fost principalul ghinionist al etapei. După ce s-a tamponat de monopostul germanului Daniel Abt, maşina lui Senna a rămas fără roţile din faţă şi a fost nevoit să abandoneze cursa.
În total, la cursa din Monaco au luat startul 20 piloţi, însă doar 13 au ajuns la finiş. După şapte etape, brazilianul Lucas Di Grassi este lider în clasamentul general, fiind urmat de Nelson Piquet şi Sebastien Buemi.
Formula E rămâne în Europa. Următoarea cursă se va desfăşura pe 23 mai în capitala Germaniei, Berlin. Prima ediţie a Campionatului Mondial are zece etape şi se va încheia pe 27 iunie 2015, la Londra.