Sebastien Loeb a debutat cu succes în Campionatul Mondial de Turisme
Sebastien Loeb a debutat cu succes în Mondialul de turisme. Francezul a obţinut o victorie şi un loc doi pentru Citroen în cadrul celor două curse din prima etapă desfăşurată în Maroc.
Citroen a debutat cu o victorie în Campionatul Mondial de Turisme. Pe circuitul Moulay El Hassan, din Marrakech, Maroc, Citroen a obţinut tripla în prima cursă după ce Jose-Maria Lopez a trecut primul linia de sosire în faţa lui Sebastien Loeb şi a lui Yvan Muller, cvadruplu campion mondial în această competiţie.
În cea de-a doua cursă, conform principiului inversării grilei de start, Loeb a plecat de pe poziţia a noua, însă a devenit lider după ce a profitat de un accident provocat de Medhi Bennani, care l-a acroşat pe Tom Coronel şi l-a forţat să abandoneze şi pe Muller. Francezul şi-a păstrat prima poziţie până la final şi astfel a obţinut prima victorie în Mondialul de turisme.
Citroen şi-a extins participarea în motorsport şi în Campionatul Mondial de Turisme după ce a dominat Campionatul Mondial de Raliuri alături de Loeb, care şi-a adjudecat un număr record de nouă titluri mondiale. În prezent, Mondialul de raliuri este dominat de Volkswagen, care a câştigat titlul sezonul precedent şi ocupă prima poziţie şi în acest an.