Sebastien Loeb rămâne lider în Raliul Greciei
Multiplul campion mondial, Sebastien Loeb a rămas lider în Raliul Greciei. Pilotul francez este urmat de Jari Matti Latvala după 13 probe speciale. Ultima treaptă a podiumului este ocupată de norvegianul Petter Solberg. Până la finalul raliului au mai rămas opt probe speciale.
Lupta pentru victorie din Raliul Greciei devine din ce în ce mai spectaculoasă, după ce Jari Matti Latvala a reuşit să reducă diferenţa care îl separă de liderul Sebastien Loeb.
Pilotul francez a câştigat cea de-a 10-a probă specială, însă Latvala a triumfat în următoarele două şi a redus decalajul la numai o secundă. Confruntat cu perspectiva de a pierde conducerea în clasamentul general, Loeb a câştigat cea de-a 13-a probă specială și a rămas pe prima poziţie în clasamentul general.
Petter Solberg a rămas pe poziţia a treia, la 20 de secunde în spatele lui Loeb, însă are mari şanse să termine pe podium, întrucât ocupantul locului patru, Mikko Hirvonen, are de recuperat peste 45 de secunde.
Lupta pentru locul cinci se dă între Martin Prokop şi Mads Ostberg, cei doi fiind despărţiţi, în prezent, de numai două secunde. Până la finalul Raliului mai sunt de disputat încă opt probe speciale.