Sebastien Ogier nu are rivali în acest sezon în Campionatul Mondial de raliuri
Sebastien Ogier nu are rivali în acest sezon în Campionatul Mondial de raliuri. Pilotul francez a câştigat şi etapa a doua, desfăşurată în Suedia, mărindu-şi avansul în clasamentul general.
Francezul Sebastien Ogier s-a impus în Raliul Suediei, a doua etapă a sezonului în Campionatul Mondial de Raliuri, după ce câştigase şi prima rundă stagională, în Monte Carlo. Ogier a învins în Scandinavia în ultima specială a zilei, profitând de o eroare a lui Andreas Mikkelsen, care era lider înaintea specialei, dar a pierdut 40 de secunde în urma unei erori de pilotaj.
Pentru Ogier, pilot al echipei Volkswagen, aceasta este a 27-a victorie a carierei în Mondialul de Raliuri.
Podiumul etapei din Suedia a fost completat de belgianul Thierry Neuville, la bordul unei maşini Hyundai, şi de Mikkelsen care pilotează la fel o maşină Volkswagen.
Ogier este lider în clasamentul general cu 53 de puncte, pe următoarele două poziţii se află Neuville şi Mikkelsen, ambii cu câte 30 de puncte. Latvala este abia pe locul patru, cu doar 19 puncte.
Etapa a treia a sezonului va avea loc în Mexic, între 5 şi 8 martie