Sebastien Ogier poate deveni campion mondial la finalul Raliului Germaniei
Sebastien Ogier poate deveni campion mondial la finalul Raliului Germaniei de la sfârşitul acestei săptămâni, însă pilotul insistă că pentru el, aceasta nu este o prioritate. Francezul are un avans de 90 de puncte în clasamentul general al Campionatului Mondial de Raliuri cu cinci etape înainte de final.
Pentru a deveni campion mondial, la finalul celei de-a noua etape a Campionatului Mondial de Raliuri, Ogier trebuie să câştige Raliul Germaniei, iar Latvala şi Neuville, care se află pe locurile doi şi trei la general, la egalitate de puncte, să nu obţină mai mult de trei puncte. Cu toate acestea, Ogier a declarat că nu este o prioritate pentru el să câştige titlul anume în Germania.
"Voi încerca să am o abordare relaxată în Raliul Germaniei. Evident, o victorie ar reprezenta un pas uriaş spre titlu, iar titlul este visul meu pentru acest sezon. Totuşi, dacă ne uităm la actualul clasament, nu trebuie să câştig cu orice preţ. Obiectivul meu este să-mi menţin avansul în clasamentul general", a declarat francezul pentru publicaţia Autosport.
Sebastien Ogier are un avans de 90 de puncte în faţa lui Jari Matti Latvala şi a lui Thierry Neuville, cu cinci etape înainte de finalul sezonului 2013 al Campionatului Mondial de Raliuri.
Primele două probe speciale din cadrul Raliului Germaniei se vor desfăşura joi, iar ultimele două sunt programate duminică.