Seceriş amânat în nordul ţării: Ploile torenţiale au distrus 20 la sută din recoltă
Agricultorii mai au o problemă. Ploile de săptămâna trecută au amânat cu două săptămâni secerișul în raionul Sângerei. Fermierii spun că producţia le-a fost afectată atât din punct de vedere al calităţii, cât şi al volumului.
Valentin Marcu, din satul Izvoare, are peste 200 de hectare de grâu. Fermierul spune că, până acum două săptămâni, spera la un volum al producţiei mai mare decât în 2013.
"A scăzut calitatea, ploaia a spălat glutenul. În cazul acesta nu este calitatea aşteptată. Undeva 20 la sută din venit pierdem", spune Valentin Marcu.
Din cauza condiţiilor meteo întârzie recoltarea cerealelor.
"Anul trecut la data de 20 iulie noi am terminat tot şi făcusem şi totalurile. Anul acesta însă, abia suntem la jumătatea recoltării", mai spune fermierul păgubaş din satul Izvoare.
Într-o situaţie similară sunt aproape toţi fermieri din Sângerei.
"Motorină, seminţe, chimicalele şi îngrăşăminte s-a ridicat preţul şi asta a dus la un sinecost mare, nu putem să-l acoperim cu cei doi lei care ni-i propun acum pentru producţie. Doi lei şi cinci bani cel mult când sinecostul este de doi lei şi 40 de bani", ne spune fermierul din raionul Sîngerei, Pavel Panciuc.
Producătorii agricoli spun că, tot din cauza ploilor, vor recolta mai puţin orz. Ei estimează că producţia va fi în acest an cu aproape 20 la sută mai mică.
"30 de boabe avea spicul, eu am tras nădejde că voi strânge trei tone la hectar. Acum am fost şi l-am văzut şi dacă voi scoate două tone şi jumate o să zic mulţumesc. L-a spălat, l-a udat, a încolţit din nou şi pleava care îi păstrează puterea orzlui e putredă. Şi deja nu este bun în producţie, doar pentru furaje", ne explică alt fermier, Mihai Bejereanu.
În acest an, în raionul Sângerei au fost semănate cu grâu peste 10 500 de hectare, iar cu orz - 2 300 de hectare.