Seceta a afectat albinele. Vom avea mai puţină miere şi mai scumpă VIDEO
Apicultorii trag un semnal de alarmă: vom avea mai puţină miere. Şi asta din cauza secetei care a afectat culturile agricole, iar în consecinţă, albinele nu au avut de unde culege nectar. Astfel, cantitatea de miere de mai a scăzut cu 35 la sută, iar sezonul mierii de tei şi salcâm a fost compromis în întregime. Astfel, ne aşteaptă o nouă scumpire.
Prognozele apicultorilor sunt destul de sumbre.
"Ramura apicolă este afectată grav, anul acesta. Dacă vom atinge cifra de o mie sau dacă vom ajunge şi o mie de tone faţă de două mii cincisute, trei mii cincisute de tone, care într-un an bun, se produce", a declarat preşedintele apicultorilor din Moldova, Ştefan Condratiuc.
Şi specialiştii de la Institutul de Zoologie confirmă că, anul acesta, cantitatea de miere produsă este mai mică.
"Pentru a demonstra care este starea în familia de albine este de ajuns ca să vedem ce avem în rezervele de magazin. Ar fi bine ca acestea să fie pline şi căpăcite, dar după cum vedeţi acestea sunt numai la a treia parte", susţine şeful laboratorului apicultură de la Institutul de Zoologie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Valentina Cebotari.
Reprezentanţii de la Ministerul Agriculturii sunt mai optimişti şi speră că ploaia din ultimele zile va creşte producţia de miere.
"Da, sunt unele probleme, dar nu trebuie de spus că situaţia este aşa de grea. Noi astăzi am identificat problema, ea există, dar credem că până în toamnă o să fie totul normal", afirmă şeful de direcţie la Ministerul Agriculturii, Vitalie Ceban.
În aceste condiţii, apicultorii speră să strângă cel puţin o mie de tone de miere. Asta în timp ce producţia de anul trecut a ajuns la 2.500 de tone. Astfel, spun apicultorii, scumpirea mierii este inevitabilă.