Seceta nu a afectat culturile ilegale! Ce au descoperit poliţiştii pe două lanuri (FOTO)
Două loturi de teren pe care erau cultivate plante de canabis au fost depistate de ofiţerii de investigaţii şi inspectorii Direcţiei regionale Vest.
Aflat în preajma satului Cotul-Morii din raionul Hânceşti, lotul pe care creşteau plantele de canabis avea suprafaţă de circa 200 de metri pătraţi. În urma inventarierii a rezultat un număr de 150 de fire.
Alte 100 de fire de canabis au fost depistate la sfârșitul săptămânii trecute în preajma unei păduri din apropierea localității Bălăurești, raionul Nisporeni. Plantele erau cultivate pe o suprafaţă de 200 de metri pătrați.
În consecinţă, firele de canabis au fost nimicite.
Ofiţerii de investigaţii au demarat o anchetă pentru a afla dacă plantele au fost cultivate intenţionat sau au crescut în mod natural.