Secretarul american al Apărării vine miercuri în România
ecretarul american al Apărării, Lloyd Austin, va fi prezent în România miercuri, prilej cu care va vorbi despre rolul României în NATO şi în regiunea Mării Negre, a declarat, luni, ministrul interimar al Apărării, Nicolae Ciucă, transmite Hotnews.ro
"Săptămâna aceasta, miercuri, vom primi vizita secretarului Apărării din Statele Unite, şeful Pentagonului, ocazie cu care vom releva toate aceste elemente definitorii ale Parteneriatului Strategic", a afirmat Ciucă.
În context, el a amintit de foaia de parcurs pentru următorii zece ani semnată de Guvernele României şi SUA în 2020.
"Toate aceste subiecte pe care le vom avea pe agenda întâlnirii vin să concretizeze rolul pe care ţara noastră îl joacă în interiorul Alianţei şi în regiune şi, de asemenea, vin să identifice elementele reale şi făcubile", a arătat Ciucă.
El a subliniat că vizita este şi o confirmare a nevoii de "a continua implicarea solidă în ceea ce priveşte conceptul NATO pe linia întăririi apărării şi descurajării pe Flancul estic".
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a început, duminică, un turneu în regiunea Mării Negre pentru a întări alianţele cu ţările supuse presiunii ruse şi pentru a exprima recunoştinţa SUA pentru contribuţia lor la războiul din Afganistan timp de două decenii, relatează AFP.
Lloyd Austin se va deplasa în Georgia, România şi Ucraina, înainte de a participa la summitul miniştrilor Apărării ai NATO, care va fi organizat cu prezenţă fizică la Bruxelles pe 21 şi 22 octombrie.