Secretarul american de stat, John Kerry, promovează vinurile moldoveneşti peste ocean
Secretarul american de stat, John Kerry, este un promotor fervent al producţiei vinicole moldoveneşti peste ocean. Oficialul american a rămas încântat de vinurile noastre şi a început o campanie pentru a-i convinge pe americani să importe aceste produse din Republica Moldova. Despre acest lucru a povestit asistentul lui John Kerry pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice, Victoria Nuland, aflată în vizită la Chişinău.
Victoria Nuland i-a mai încurajat pe producătorii moldoveni să exporte vinuri în Statele Unite şi i-a asigurat de întregul sprijin din partea autorităţilor americane. Secretarul american de stat, John Kerry a vizitat ţara noastră, la sfârşitul anului trecut. Atunci, oficialul a vizitat beciurile de la Cricova, unde a ciocnit câte o cupă de vin cu reprezentanţii puterii de la Chişinău în cinstea parteneriatului dintre Moldova şi SUA.
"Secretarul Kerry a fost aici şi a avut ocazia să guste vinurile minunate moldoveneşti şi a fost atât de îndrăgostit de ele că acum este reprezentantul dumneavoastre personal pentru piaţa americană, lucrând în vederea convingerii distribuitorilor din America să importeze vinurile moldoveneşti", a spus Victoria Nuland.
Secretarul american de stat, John Kerry a vizitat ţara noastră pe data de 4 decembrie 2013, după ce Moldova a parafat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Atunci, oficialul a vizitat beciurile de la Cricova, unde a ciocnit câte o cupă de vin cu reprezentanţii puterii de la Chişinău.
"Noi ciocnim pentru viitor, pentru integrarea în UE pentru prietenie şi parteneriatul dintre Moldova şi Statele Unite", a spus secretarul american de stat, John Kerry.
Politică