Secretarul american, Hillary Clinton, a efectuat prima vizită în Egipt după alegerea preşedintelui
SUA susţine tranziţia democratică din Egipt, însă doar egiptenii au puterea de a decide ce cale va urma ţara lor. Declaraţiile au fost făcute de secretarul american de stat, Hillary Clinton, în cadrul primei sale vizite oficiale în Egipt, după alegerea unui nou şef de stat. Vizita oficialului american a fost umbrită, insa, de proteste.
"Suntem încurajaţi de evenimentele care au loc în Egipt şi vrem să vă ajutăm, dar ştim că nu Statele Unite ale Americii vor decide. Ultimul cuvânt îl are de spus populaţia acestui stat", a declarat secretarul american de stat, Hillary Clinton.
După întâlnirea cu preşedintele ales al Egiptului, Clinton a declarat că i-a recomandat noului şef de stat să respecte drepturile femeilor şi a tuturor minorităţilor naţionale, dar şi să ajungă la un compromis cu puterile politice din ţară.
Vizita oficialului american a fost marcată şi proteste. Sute de egipteni au scandat lozinici anti-americane în faţa hotelului, unde era cazată Clinton.
"Suntem împotriva alianţei dintre SUA şi Frăţia Musulmană, care a început după revoluţie, cu numeroase întâlniri la care nu au fost admise şi alte formaţiuni politice din ţară", a declarat un protestatar.
Secretarul american de stat, Hillary Clinton, se va afla în Egipt timp de două zile.