Secretarul Consiliului primăriei Bubuieci şi un complice, reţinuţi de către CNA şi procurori într-un dosar de corupţie
Secretarul Consiliului primăriei Bubuieci şi un complice de-al său au fost reţinuţi de către CNA şi procurori într-un dosar de corupţie. Aceştia sunt bănuiţi că ar fi deposedat abuziv administraţia publică locală de patru terenuri pentru construcţie, prejudiciind primăria cu aproximativ 1 milion de lei.
Potrivit materialelor cauzei, secretarul Consiliului ar fi identificat patru loturi, care aparţineau Primăriei şi care urmau a fi repartizate unor localnici. Secretarul, împreună cu alţi complici, ar fi căutat persoane din alte localităţi ale ţării, numele şi prenumele cărora corespundea cu datele de identificare ale adevăraţilor solicitanţi de terenuri, incluşi în lista pentru obţinerea loturilor pentru construcţie.
După ce au intrat în posesia loturilor, beneficiarii ar fi făcut procuri generale pe numele secretarului Consiliului, iar ulterior acesta le-ar fi vândut unor terţi. Suma cadastrală a bunurilor menţionate este de peste 700.000 de lei.
Pentru abuz în serviciu, secretarul Consiliului primăriei Bubuieci riscă amendă în mărime de până la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
Ieri, ofiţerii anticorupţie au efectuat percheziţii la domiciliile secretarului Consiliului, inginerului pentru reglementarea regimului funciar al primăriei Bubuieci, dar şi la alte persoane vizate în dosar.
Tot ieri, procurorii l-au audiat şi pe primarul comunei Bubuieci.
În prezent, secretarul Consiliului şi complicele acestuia se află în custodia CNA, fiind reţinuţi pentru 72 de ore.
Social
- Tragedie la mina din Paşcani. Inginerul de securitate, suspectat de încălcarea regulilor de protecție a muncii
- Şefi de la Centrul Militar din Chișinău, reţinuţi de SIS şi procurori pentru falsificarea actelor de evidență militară
- Doi candidați la șefia CNA, RESPINŞI. Cine a trecut la proba interviului