Secretarul general al NATO, îngrijorat: Mă tem că vom asista la mai multe atrocităţi
foto: publika.md
canal tv
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi că se teme de descoperirea altor atrocităţi în timpul recuceririi unor teritorii controlate de ruşi în Ucraina şi a denunţat crime de război în această ţară, relatează AFP, citează Agerpres.
''Mă tem că vom asista la mai multe atrocităţi. Ruşii controlează încă o parte din teritoriul ucrainean. Când va fi recucerit, riscăm să descoperim mai multe gropi comune, mai multe atrocităţi, crime de război, iar acest lucru subliniază importanţa investigaţiilor pentru a stabili toate faptele, astfel încât cei responsabili să fie aduşi în faţa justiţiei'', a subliniat el în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles.
Difuzarea în mass-media internaţionale a unor fotografii făcute în oraşul ucrainean Bucea în care se pot vedea cadavre zăcând pe stradă, unele cu mâinile legate la spate sau parţial arse, precum şi gropi comune, a provocat un val de condamnare la nivel internaţional.