Secretarul general al NATO: Moscova aplică o tactică militară de tip nou împotriva Ucrainei
Rusia refuză să participe activ la stabilizarea situaţiei din estul Ucrainei, iar NATO va reacţiona pe măsură faţă de politica Moscovei. Declaraţia aparţine secretarului general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, înainte de reuniunea miniştrilor de Externe din ţările membre.
Secretarul general al NATO susţine că Moscova aplică o tactică militară de tip nou împotriva Ucrainei, dar nu a făcut vreo precizare concretă.
"Agresiunea Rusiei faţă de Ucraina a schimbat, în mod fundamental, viziunea asupra securităţii, păcii şi libertăţii din Europa. Astăzi vom discuta despre măsurile necesare pentru consolidarea apărării colective. Vom vorbi despre suportul pe care îl vom oferi Ucrainei şi despre felul cum putem promova, într-un mod eficient, stabilitatea", a declarat secretarul general al NATO.
Reprezentanţii NATO vor mai aproba bugetul pentru realizarea reformelor în domeniul apărării din Ucraina. În acelaşi timp, general-maiorul Forţelor Armate ucrainene, Alexandr Rozmaznin, susţine că la fundul unui lac din Sloviansk au fost găsite sute de corpuri neînsufleţite ale mercenarilor ruşi.
"Astfel procedează patria cu aceşti soldaţi. Aşa sunt ascunşi militanţii proruşi căzuţi în luptă. Acestea rămân a fi morminte comune ale mercenarilor din Rusia, care vor fi consideraţi pierduţi fără veste", a menţionat Alexandr Rozmaznin, general-maior al Forţelor Armate ucrainene.
Potrivit ofiţerului de presă al operaţiunii antitero, Vladislav Seleznev, de la anunţarea planului de pace, insurgenţii proruşi au deschis focul de 44 de ori asupra militarilor ucraineni. Asta deşi au declarat, anterior, că acceptă planul de pace propus de preşedintele ţării. Datele furnizate de ONU arată că luptele din estul Ucrainei s-au soldat, din 15 aprilie până în 20 iunie, cu 423 morţi.