Secretarul General al ONU atrage atenţia asupra pericolelor din domeniul IT
Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, salută tema centrală a Zilei Mondiale a Telecomunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale din acest an, axată pe femei şi fete.
Ki-moon a ţinut să specifice că tehnologiile comunicaţiilor şi informaţionale deja ajută femeile şi fetele. “E-comerţul extinde oportunităţile pentru antreprenoriat. Telefoanele mobile permit moaşelor să facă naşterea mai sigură. Reţelele sociale electronice permit femeilor din întreaga lume să se mobilizeze mai mult ca niciodată pentru democraţie, demnitate şi drepturile omului”, a ţinut să menţioneze oficialul.
Totodată, secretarul general al ONU atrage atenţia asupra daunelor care pot fi provocate de către domeniul IT. “Hărţuirea cibernetică, traficul de fiinţe umane bazat pe internet şi alte abuzuri sunt adesea orientate spre femei şi fete. Noi trebuie să facem tot posibilul pentru a opri aceste crime şi pentru a promova o mai mare securitate online pentru toţi oamenii”, declară Ban Ki-moon.
"Ar trebui să lucrăm pentru a optimiza puterea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor pentru a sprijini dezvoltarea durabilă. Prin colectarea, difuzarea şi analiza informaţiilor, putem accelera acţiuni pentru protejarea resurselor naturale, combaterea schimbărilor climatice şi ajutarea persoanelor vulnerabile, inclusiv a femeilor şi fetelor", crede oficialul.
Acest lucru, spune Ban Ki-moon, este important mai ales în contextul Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă "Rio +20", care va avea loc luna viitoare în Brazilia. În ajunul pregătirilor pentru Conferinţă, şi mai ales după aceasta, când se vor pune în aplicare deciziile luate, tehnologiile informaţionale şi a comunicaţiilor vor putea oferi noi abordări şi soluţii pentru un viitor durabil.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Telecomunicaţiilor şi a Societăţii Informaţionale, Ki-moon îndeamnă spre reducea atât a decalajul digital precum şi a diferenţelor de gen. Şi asta pentru că toţi oamenii trebuie să fie în măsură să facă cea mai bună utilizare a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor pentru a contribui la crearea viitorului.