Secretarul general al ONU cere încetarea „războiului absurd”: Acest război nu poate fi câştigat
Rusia nu poate câştiga războiul din Ucraina, a afirmat marţi secretarul general al ONU Antonio Guterres, care a cerut negocieri de pace imediate, relatează Reuters.
„Ucraina nu poate fi cucerită oraş cu oraş, stradă cu stradă, casă cu casă. Există destule oferte pe masă pentru a înceta ostilităţile şi a negocia serios - acum”, a declarat Guterres.
„Acest război nu poate fi câştigat. Mai devreme sau mai târziu, va trebui să se mute de pe câmpul de luptă la masa păcii. Continuarea războiului în Ucraina este din punct de vedere moral inacceptabilă, politic de nesusţinut şi militar lipsită de sens”, a subliniat Guterres, citat de Agerpres și Digi24.
El a cerut încetarea „războiului absurd” început prin invadarea Ucrainei de către Rusia, în urmă cu o lună, avertizând că poporul ucrainean „trăieşte un adevărat coşmar”.
Antonio Guterres a spus că aproximativ 10 milioane de ucraineni şi-au părăsit căminele şi a avertizat că efectele războiului se simt deja la nivel global, „creşterea masivă a preţurilor la alimente, energie şi îngrăşăminte ameninţând să se transforme într-o criză globală cauzată de foamete”.