Secretul ce ne permite să avem o minte mai ascuţită. Ce trebuie să faci de-a lungul întregii vieţi
Activitatea fizică, efectuată de-a lungul întregii vieţi, îmbunătăţeşte funcţionarea creierului la vârsta mijlocie. Sunt concluziile unui studiu al oamenilor de ştiinţă de la King's College din Londra.
Cercetarea arată că persoanele care, în copilărie, au avut o activitate fizică intensă, la vârsta de 50 de ani înregistrează rezultate mai bune la testele de inteligenţă. Studiul a fost efectuat pe 9.000 de persoane care au fost urmărite de la vârsta de 11 ani.
Participanţii au fost intervievaţi permanent, la diferite vârste. De asemenea, voluntarii au fost supuşi unor teste de memorie, atenţie şi de învăţare. Cei care au făcut sport de două-trei ori pe lună din copilărie au obţinut scoruri mai mari, decât persoanele care nu atingeau acest nivel de activitate fizică.