Secţia Sport te ţine la curent cu toate ştirile sportive din ţară şi de peste hotare
Odată cu Publika TV, patru ani de la înfiinţare împlineşte şi secţia Sport! Sunt nouă tineri care au reuşit să facă performanţă nu doar la televizor, dar şi pe arenele sportive din ţară, pe unde au alergat cu microfonul în mână. Acum aveţi ocazia să-i cunoaşte îndeaproape pe cei care zi de zi aduc ştirile sportive în casele moldovenilor.
"Relaţia dintre operator şi reporter poti să o compari cu dansul. Dacă doi parteneri de dans se potrivesc unul altuia doar atunci poate să iasă un dans frumos. Aşa şi în timpul filmărilor", a declarat reporterul secţiei Sport Dumitru Stoianov.
"Este o profesie plină de emoţii, adrenalină, multe evenimente interesante, nervi, dar care, până la urmă, îmi place. Nu cred că aş putea altceva să fac", a menţionat reporterul secţiei Sport, Radu Galbur.
"Noi în echipă fiecare ne completăm. Ceea ce face Dima nu poate face Radu. Ceea ce poate face Radu nu poate face Dima. Ceea ce poate face Bafana, nu pot să fac eu. Şi tot aşa. Şi noi când formăm un tot întreg, atunci suntem cei mai buni", a adăugat Ion David.
"Băieţii sunt tineri, veseli, ingenioşi. Am cea mai mare experienţă dintre băieţi la capitolul jurnalism sportiv. Încerc să mă împart cu această experienţă. Le mai spun unde au greşit. Câteodată o fac într-un mod mai aspru. Sper că nu se supără pe mine", a relatat editorul ştirilor sportive în limba rusă, Vladimir Panuş.
"La început îmi era greu să pronunţ numele corect. Numele pe care nu le ştiu. Numele fotbaliştilor, antrenorilor şi a tuturor celor care omul obişnuit nu-i cunoaşte", a mărturisit prezentatoarea ştirilor sportive Cristina Ungureanu.
"Avem sportivi cu numele Nasri, Kaka, dar eu deja am înteles că ăsta este un lucru firesc", a precizat prezentatoarea ştirilor sportive în limba rusă, Olga Costina.
"Sinceră să fiu nu mă simt deloc vedetă. Atât scrim ştirile, cât şi le citim ca orice prezentator. Trebuie să le verific să văd dacă totul este okay. Poate le-a scăpat ceva editorilor", a spus prezentatoarea de la Sport Inesa Voscoboinic.
"Cu prezentatoarele noastre foarte okay, cominicăm, ne certăm. Ele trebuie să se documenteze mai mult. Să citească mai mult sport. Să lase Facebook-ul", a opinat producătorul de la Sport, Manuel Amarandei.
"Acolo e total diferit. Trebuie să conduci o regie întreagă. Să comunici cu prezentatorul. Acolo dacă nu te pricepi în sport chiar e foarte foarte greu", a mai spus Amarandei.
"Ne mişcăm mai cu talent băieţi! Hai Dima mişcă, hai Radu, nu dormi. Probabil, suntem singura redacţie în care se aud doar înjurături. Deşi avem noroc că unii colegi mai au căşt", a subliniat senior-editorul secţiei Sport, Vitalie Maistru.
"Scandalurile care au apărut în sport, problemele cu care s-au confruntat anumiţi sportivi, datorită subiectelor făcute de noi, interviurilor făcute de noi, au ajuns la urechile autorităţilor şi asta a mişcat ceva", a mai remarcat Vitalie Maistru.