Sectorul farmaceutic autohton, în atenţia Regatul Haşemit al Iordaniei
Intensificarea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Regatul Haşemit al Iordaniei, inclusiv prin prisma impulsionării dialogului politic şi dinamizarea schimbului comercial, a fost discutată în cadrul întrevederii secretarului de stat pentru afaceri bilaterale şi multilaterale, Tatiana Molcean, cu ambasadorul nerezident al Regatului Haşemit al Iordaniei în țara noastră, Saker Malkawi.
În cadrul discuţiilor oficialii au trecut în revistă stadiul actual şi perspectivele de dezvoltare a relaţiile de cooperare între cele două ţări, remarcând buna cooperare în cadrul organizaţiilor internaţionale.
Tatiana Molcean și Saker Malkawi au efectuat un schimb de opinii privind modalităţile de impulsionare a relaţiilor moldo-iordaniene, un accent aparte fiind atribuit dinamizării schimburilor comercial-economice, dar şi promovării cooperării în domeniul sănătăţii, în special în sectorul farmaceutic.
Economie
- Ministrul Tudor Ulianovschi va întreprinde o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
- Pavel Filip: Exemplul Estoniei ne face să credem că şi ţara noastră poate deveni un stat european
- Relaţiile dintre Moldova şi Lituania, discutate la Vilnius în cadrul consultărilor politice bilaterale