Securitate maximă de Paşte: Peste 2.500 de poliţişti vor asigura ordinea publică
De Paşte vom avea securitate maximă în Capitală. Ministerul de Interne a anunţat planul de acţiuni menit să menţină sub control ordinea publică în perioada sărbătorilor pascale. Astfel, a fost elaborat graficul de lucru al angajaţilor MAI care vor asigura liniştea în Chişinău. Mai mult, de mâine, în centrul Capitalei nu se va mai permite parcarea transportului privat.
"În ajunul sărbătorilor de Paşte, a fost dublat numărul grupurilor operative care vor activa pe parcursul următoarelor zile. În caz de necesitate, forţele MAI vor putea fi suplimentate. Au fost efectuate verificări privind securitatea în lăcaşele sfinte. Astfel, peste 2.500 de poliţişti vor menţine ordinea publică în 1.206 biserici din ţară. Totodată, liniştea va fi asigurată şi de 950 de membri ai Gărzii Populare", a precizat şeful Direcţiei generale Poliţie şi Ordine Publică din cadrul MAI, Marian Maxian.
De asemenea, Marian Maxian a declarat că pe data de 14 aprilie, când va fi adus la Aeroportul International Focul Haric, traseul până la Ctedrală va fi securizat de către peste 170 de angajaţi ai Poliţiei.
Potrivit şefului adjunct al Poliţiei Rutiere, de astăzi, pe toate traseele din ţară au fost dislocate echipe de poliţişti. Iar, de mâine, în centrul Capitalei nu se va mai permite parcarea transportului privat.