Şedinţa ANRE a fost amânată pentru mâine
Agenţia pentru Reglementare în Energetică a amânat, pentru mâine, şedinţa în cadrul căreia urmează a fi majorat tariful gazului natural. Decizia a fost luată după ce compania MoldovaGaz a acuzat agenţia de lipsă de transparenţă la elaborarea şi implementarea noii metodologii de calculare a pierderilor şi consumului tehnologic.
Furnizorul de gaze naturale a ameninţat că va contesta în judecată orice decizie a ANRE, în cazul în care această metodologie nu va fi anulată.
MoldovaGaz consideră că metodologia a fost elaborată fără a se ţine cont de specificul reţelei de gaze din Moldova, iar diminuarea pierderilor de patru ori este ireală, în condiţiile în care conductele sunt vechi. Furnizorul de gaze naturale cere majorarea tarifului cu 18 la sută, în timp ce ANRE a anunţat că intenţionează să-l majoreze cu până la 11 la sută.