Gerul şi ninsorile amână validarea alagerilor. Şedinţa Comisiei Eelectorale Centrale, în care urmau să fie prezentate rezultatele oficiale ale scrutinului de duminică, a fost amânată.
CEC se va întruni sâmbătă, deoarece nu a primit încă 10 procese-verbale de la birourile electorale din străinătate. Şase procese din Statele Unite ale Americii şi patru din Canada sunt blocate în drum şi nu pot ajunge în Moldova din cauza condiţiilor climaterice nefavorabile.
După şedinţă, Comisia Electorală Centrală urmează să prezinte Curţii Constituţionale raportul final, pentru ca magistraţii să valideze rezultatul scrutinului de duminică.