Şedinţa Consiliului Suprem de Securitate. Despre ce vor discuta membrii structurii
Riscurilor externe şi interne asupra securităţii ţării, inclusiv consolidarea acesteia în contextul evoluţiilor geopolitice regionale, vor fi discutate astăzi la şedinţa Consiliului Suprem de Securitate.
Membrii structurii vor examina şi proiectul Strategiei Securităţii Naţionale.
La capitolul riscuri interne, în proiect se vorbeşte despre corupţia din instituţiile statului şi tergiversarea soluţionării conflictului transnistrean.
O altă ameninţare este dependenţa excesivă de surse energetice controlate de un singur stat, dar şi acordarea de sprijin economic, militar şi politic regimului neconstituţional de la Tiraspol.
Totodată, în proiect este acordată o atenţie sporită şi riscului informaţional la care este supusă ţara noastră.
În cadrul întâlnirii, conducerea ţării va discuta şi despre instabilitatea regională şi conflictul din Ucraina, dar şi despre implicarea cetăţenilor străini în problemele de politică internă ale ţării.
Actualitate
- Nicolae Timofti: Situaţia din sectorul financiar este sub control, cetăţenii NU trebuie să se îngrijoreze
- Pavel Filip, după ședinţa Consiliului Suprem de Securitate: Trebuie să prevenim din timp problemele
- Membrii Consiliului Suprem de Securitate: situaţia financiar-bancară din ţară a fost STABILIZATĂ