Şedinţa de astăzi a Parlamentului a fost contramandată
Şedinţa de astăzi a Parlamentului a fost contramandată. Deputaţii nu se vor întruni în şedinţă plenară nici joia viitoare. Timp de două săptămâni, ei vor examina proiectele de lege vinerea.
Parlamentarii vor începe să lucreze în regim normal, adică şi joia, şi vinerea, doar peste două săptămâni. Joia viitoare, preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, pleacă la Bucureşti şi din această cauză şedinţa plenară va fi contramandată. Mihai Ghimpu este convins că situaţia nu este critică şi nu există necesitatea de a lua decizii urgente. Ultima şedinţă a Legislativului a avut loc pe 1 aprilie. Iar acum, pe ordinea de zi sunt aproximativ 40 de proiecte de lege.
Preşedintele Interimar, Mihai Ghimpu, susţine că Parlamentul examinează tot ce este necesar la timp şi calitativ.
Conform Regulamentului Parlamentului, deputații trebuie să participe la şedinţe joia şi vinerea. Comuniştii şi cinci deputaţi neafiliaţi boicotează şedinţele plenare.
Menționăm că Parlamentul din actuala legislatură a amânat sau a anulat circa 15 şedinţe. Doar de la începutul acestui an, numărul şedinţelor amânate sau anulate se egalează aproape cu cel al şedinţelor desfăşurate