Ședința de judecată în dosarul lui Vlad Filat a fost amânată
Examinarea celui de-al doilea dosar în care este vizat Vlad Filat a fost amânată. Şi asta din cauză că fostul premier, eliberat de curând din închisoare, nu s-a prezentat la şedinţă.
Avocatul lui Vlad Filat a explicat că fostul premier are nevoie de o perioadă de recuperare şi a cerut transferarea şedinţei pentru altă dată, mai exact pentru 20 decembrie.
"A doua şedinţă a fost amânată la solicitarea domnului Vlad Filat şi a apărării din motive medicale. Ca urmare a concluziilor medicului, astăzi dumnealui i-a fost prescris tratament prespitalicesc şi acesta are nevoie de o perioadă de recuperare", a spus Victor Munteanu, avocatul lui Vlad Filat.
Totuşi, Vlad Filat nu este internat în spital. Potrivit avocaţilor, în timpul zilei el merge la tratament, iar seara se întoarce acasă.
Azi, la Judecătoria Chişinău cu sediul la Buiucani erau programate două şedinţe pe două cauze în care este implicat Filat şi ambele au fost amânate.
La prima şedinţă trebuia să fie discutată cererea depusă de Vlad Filat prin care primul dosar penal, în care a fost condamnat la nouă ani de puşcărie, să fie reexaminat.
Această şedinţă a fost amânată pe motiv că unul dintre judecători se află în concediu medical. La cea de-a doua şedinţă urma să se discute alt dosar penal deschis pe numele lui Vlad Filat.
În acest caz fostul premier este acuzat de spălare de bani, pe vremea când Filat, atunci lider al Partidului Liberal Democrat, ar fi plătit onorarii unei companii americane de PR în sumă de 13 milioane de lei, bani despre care se spune care ar fi fost furaţi din Banca de Economii.
Vlad Filat a ieşit marţi din închisoare după ce fostul director interimar al Penitenciarului Numărul 13, după unde-şi ispăşea pedeapsa, a expediat Judecătoriei Chişinău un demers prin care a solicitat eliberarea sa.
Decizia a provocat un şir de demiteri, inclusiv a şefului închisorii. A doua zi, noul director a depus o contestaţie la Curtea de Apel, prin care cere revizuirea hotărârii de eliberare.