Şedinţă de URGENŢĂ la PL. Deputaţi şi miniştri liberali vor să reformeze partidul
(UPDATE 14:40) Directorul de programe IPP, Oazu Nantoi: "PL reprezintă un segment nu prea mare, dar stabil şi activ. Când există un segment stabil în societate cu anumite viziuni, locul nu poate rămâne gol. Eu mi-aş dori ca această formaţiune să treacă peste criza interină şi să vină cu un alt discurs, să devină mai democratic. Probabil, în interiorul partidului s-a format un grup care a conştientizat că trebuie reformat şi a decis că e momentul să ia situaţia în mâini".
(UPDATE 14:35) Directorul de programe IPP, Oazu Nantoi: "Mi se pare că Mihai Ghimpu este depăşit de situaţia politică din Republica Moldova. Timpul cere un nou tip de lider politic. Mi se creează impresia că Vladimir Voronin şi Mihai Ghimpu sunt fraţi gemeni, ambii aparţinând trecutului".
(UPDATE 14:25) Analistul politic Nicolae Chirtoacă: "După conferinţă va fi clar cât de adâncă este criza din această formaţiune. Am putea să ne alegem cu un nou grup de deputaţi independeţi în Parlament. Dacă în declaraţiile lor se va regăsi ideea că intrasigenţa lui Ghimpu este cauza crizei, ei vor susţine noul Guvern în frunte cui Vlad Filat".
(UPDATE 14:13) Nicolae Chirtoacă: "În PL a apărut un grup de disidenţi care nu este de acord cu ceea ce face Mihai Ghimpu. Suntem martorii unei crize profunde în interiorul formaţiunii. Ultimele declaraţii cu elemente paranoidale a fost ultima picătura".
(14:01) Un grup de deputaţi liberali a creat un consiliu de reformare a Partidului Liberal. Consiliul este compus din deputaţi şi miniştri ai PL, care s-au reunit într-o şedinţă de urgenţă.
Grupul de reformă al PL urmează să susţină o conferinţă de presă, la 15.00.
Publika TV va transmite în direct conferinţa de presă susţinută de reprezentanţii PL. Evenimentul va putea fi urmărit şi pe Publika.md.
Menţionăm că, în această dimineaţă, liderul PL, Mihai Ghimpu, l-a acuzat pe premierul în exerciţiu, Vlad Filat, de faptul că acesta i-ar distruge partidul.
Totodată, Ghimpu a spus că deputaţii liberali care vor vota pentru desemnarea lui Vlad Filat în funcţia de prim-ministru vor fi excluşi din fracţiunea parlamentară a PL.