Ședință eșuată la Parlament din lipsă de cvorum. Slusari: "Prin asemenea comportament este discreditată instituția legislativă"
Ședință eșuată la Parlament. Deputaţii de la PAS, Platforma DA, PRO MOLDOVA și Partidul ȘOR au venit astăzi în sala de plen pentru dezbaterea proiectelor incluse pe ordinea de zi, aprobată anterior de Biroul Permanent pentru zilele de 28 și 29 mai şi amânată din cauza carantinei. În schimb, democrații și socialiștii insistă că e nevoie din nou de convocarea Biroului Permanent, care va avea loc săptămâna viitoare.
După 30 de minute, deputații din opoziție au părăsit sala din lipsă de cvorum.
"Cu părere de rău, majoritatea deputaților urmează să răspundă la întrebarea cetățenilor, de ce s-a întâmplat acest lucru, dar noi putem cu tristețe să constatăm că prin asemenea comportament este discreditată instituția legislativă", a comunicat vicepreședintele Parlamentului, Platforma DA, Alexandru Slusari.
Opoziția susține că era nevoie de dezbaterea legilor necesare pentru obținerea celei de-a două tranșe din asistența macrofinanciară din partea UE.
"Criza pandemică este urmată de criza economică și sunt foarte multe măsuri economice, care trebuie luate pentru a ajuta și mediul de afaceri, dar și economia țării. Toate aceste duc și la criza socială. Mai mult ca atât suntem și într-o criză în relațiile internaționale cu partenerii noștri, nemijlocit și cu Uniunea Europeană", a afirmat președintele grupului parlamentar PRO MOLDOVA, Andrian Candu.
"Dacă spitalele din țară ar fi activat în regimul în care activează Parlamentul sau alte instituții, nu știu cine ar fi tratat bolnavii, nu știu cine ar fi copt pâine, nu știu cine ar fi asigurat mișcarea transportului", a menţionat vicepreședintele Parlamentului, PAS, Mihai Popșoi.
"Majoritatea parlamentară sabotează activitatea legislativă, ascunzându-se în spatele autoizolării, în timp ce zilnic sute de mii de medici muncesc, expunându-se riscului", a spus deputatul Partidul ȘOR, Violeta Ivanov.
Democrații spun că vor fi îndeplinite toate condiționalitățile pentru obținerea tranşei.
"Respingem vehement orice speculații de neparticiparea fracțiunii Partidului Democrat din Moldova la lucrările plenului Parlamentului și vrem să confirmăm încă odată disponibilitatea noastră de a asigura toate condiționalitățile impuse nouă de Uniunea Europeană pentru obținerea unei finanțări vital necesare", a comunicat vicepreședintele Parlamentului, PDM, Monica Babuc.
Anterior, președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, a declarat pentru postul nostru de televiziune că doar Biroul Permanent poate convoca ședința plenară. În 5 iunie a expirat carantina pentru deputații, instituită de președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi după confirmarea COVID-19 la doi deputați.