Şedinţele Parlamentului au fost amânate până la alegerea preşedintelui
Şedinţele Parlamentului au fost amânate până pe 18 noiembrie, data stabilită pentru alegerea preşedintelui. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei în plen, azi, 4 noiembrie, cu votul majorităţii deputaţilor.
Potrivit preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu, toate proiectele care nu au fost examinate azi sunt transferate pentru şedinţa următoare.
"Anunţ propunerea ca proiectele înscrise pentru azi în ordinea de zi, dar pe care nu am reuşit să le discutăm, să fie transmise în comisie pentru pregătirea definitivă şi să încheiem şedinţa de azi. Dar nu înainte de a supune votului propunerea să nu se convoace şedinţele parlamentare în zilele de 10, 11 şi 17 noiembrie, iar şedinţa specială să se desfăşoare în ziua de 18 noiembrie", a declarat Lupu.
Cu majoritate de voturi, propunerea a fost acceptată. Data alegerilor şefului statului este stabilită pentru 18 noiembrie.
"Nu am amânat şedinţa ca să nu ne certăm, ci pentru că plenul Parlamentului nu poate înlocui lucrul în comisiile parlamentare. Deseori, cu părere de rău, avem proiecte bune, dar care nu au fost suficient discutate între fracţiunile parlamentare. Au demonstrat-o discuţiile în contradictoriu de azi. Şi am depistat că şi în cazul celorlalte proiecte, situaţia este similară. Din această cauză am transferat. Ca să le dăm posibilitatea comisiilor de profil să-şi ducă lucrul până la capăt", a explicat preşedintele Legislativului.
În şedinţa de azi a Parlamentului, deputaţii urmau să voteze în a doua lectură proiectul înaintat de liberalul Victor Popa, potrivit căruia, parlamentarii ar putea rămâne fără salariu în cazul în care lipsesc de la şedinţele în plen. Deputatul PLDM Valeriu Ghileţchi a propus un amendament la proiect, prin care cerea excluderea articolului 1 în întregime şi a unui alineat din articolul doi. Drept reacţie, Victor Popa a spus că-şi retrage proiectul, deoarece în noua formulă, propusă de Ghileţchi, acesta nu va mai avea niciun sens. Fracţiunea PL a cerut o pauză de jumătate de oră. Deputaţii însă, aşa şi nu au mai continuat şedinţa.
Politică
- Bătaie în Parlament: Programul de reformă economică a provocat o încăierare în Legislativul de la Roma
- Filat: Deputaţii PLDM sunt gata să renunţe la imunitate, iar Procuratura Generală trebuie să probeze acuzaţiile lui Zubco
- Opinie: Amânarea şedinţelor Parlamentului este un joc împotriva cetăţenilor