Şefa diplomaţiei UE, tete-a-tete cu preşedintele Ucrainei. Ce i-a promis Mogherini lui Poroşenko
Uniunea Europeană va continua să susţină Ucraina şi va întreprinde toate măsurile necesare pentru menţinerea acordului de pace convenit la Minsk. Declaraţia a fost făcută de şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, în timpul unei întâlniri cu preşedintele Petro Poroşenko, la Kiev.
"Vom continua să susţinem Ucraina şi ne vom asigura că acest conflict va fi soluţionat astfel încât suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei să fie respectată", a menţionat Federica Mogherini.
La rândul său, preşedintele Petro Poroşenko a reiterat că soluţionarea conflictului din estul ţării poate fi obţinută doar pe cale paşnică.
"Integritatea teritorială a Ucrainei este extrem de importantă, atât pentru mine în calitate de preşedinte, cât şi pentru acest popor. Vom soluţiona acest conflict pe cale paşnică, în conformitate cu acordul convenit la Minsk", a precizat preşedintele Ucrainei.
În acelaşi context, președintele Franței, François Hollande, și cancelarul german, Angela Merkel, au discutat la telefon marți seară cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, și cu președintele ucrainean, Petro Poroșenko. Discuţiile au loc în ajunul întrunirii, la Bruxelles, a Consiliului European, unde se va discuta situaţia din Ucraina.
Externe