Șefa FMI, Christine Lagarde, inculpată în Franța într-un dosar de arbitraj controversat
Şefa Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, este cercetată oficial într-un dosar de fraudă fiscală în Franţa.
Oficialul este suspectat că în 2008 a acordat ilegal plăţi compensatorii în valoare de 285 de milioane de euro.
Ea este acuzată că s-a folosit de influenţa pe care o avea pentru ca Bernard Tapie, un om de afaceri apropiat al fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, să primească despăgubiri de milioane de euro.
Procurorii spun că ea ar fi făcut în aşa fel încât dosarul acestuia să nu ajungă în justiţie, ci la Curtea de Arbitraj. În urma negocierilor, omul de afaceri a primit despăgubirile de milioane de euro.
La aflarea veştii, Christine Lagarde a declarat că exclude din start ideea de a demisiona din fruntea FMI, la conducerea căruia se află din 2011.