Şefii Barcelonei vor să-l facă pe Lionel Messi cel mai bine plătit fotbalist din lume
Lionel Messi va deveni cel mai bine plătit jucător de fotbal din lume. Şefii Barcelonei i-au oferit un alt contract starului argentinian. Noua înţelegere dintre Messi şi clubul catalan va fi semnată după ce vedeta de pe Camp Nou va reveni din Argentina, pe 2 ianuarie.
Vicepreşedintele Barcelonei, Josep Maria Bartomeu, vrea să-l facă pe Lionel Messi cel mai bine plătit fotbalist din lume. "Pentru noi este un lucru esenţial ca Messi să rămână pe Camp Nou. Tatăl lui Lionel a confirmat faptul că fiul său este devotat Barcelonei şi vrea să rămână aici. Relaţia clubului cu jucătorul este şi a fost una destul de bună", a declarat Bartomeu pentru cotidianul spaniol Marca.
Messi are contract cu gruparea catalană până în 2018. Perioada din noua înţelegere nu va fi schimbată, însă argentinianul va avea un salariu mai mare. El primeşte 16 milioane de euro anual şi este nemulţumit de sumă, după ce portughezul Cristiano Ronaldo a semnat un nou contract cu Real şi încasează 20 de milioane de euro pe sezon.
Negocierile pentru noua înţelegere nu au fost simple. Asta din cauza faptului că acum două săptămâni, directorul economic al Barcelonei a dat de înţeles că se opune unor modificări de contract din şase în şase luni. Messi a ripostat atunci dur, reproşându-i acestuia că nu înţelege deloc fotbalul şi că vorbeşte despre o echipă ca despre o întreprindere.