Şefii unei întreprinderi de stat, RISCĂ SĂ STEA LA PUŞCĂRIE. Câteva sute de mii de lei nu ar fi ajuns în buget
Administraţia unei întreprinderi de stat a ajuns în vizorul ofiţerilor de investigarea fraudelor economice din cadrul IP Ciocana al Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău. Potrivit oamenilor legii, factorii de decizie din cadrul instituţiei sunt bănuiţi de delapidarea averii străine. Aceştia ar fi introdus intenţionat date false ale unor persoane străine în listele angajaţilor şi în borderourile de plată. Astfel, însuşeau mijloace financiare în scopuri personale.
În cadrul percheziţiilor autorizate în oficiile acestora, poliţiştii au depistat documente de evidenţă contabilă, înscrisuri de ciornă şi suporturi electronice. Deocamdată, nu s-a stabilit prejudiciul cauzat la bugetul de stat, însă există suspiciuni că ar fi vorba de câteva sute de mii de lei.
În prezent, se întreprind acţiuni pentru a identifica toate persoanele implicate în această schemă criminală. Cei implicaţi riscă până la şase ani de închisoare
Cazul este investigat de către Inspectoratul de Poliţie Ciocana.
- Furt de peste 335.000 de lei la o bancă din sectorul Buiucani al capitalei. Casiera a fost condamnată
- Negoţ cu găini furate! Hoţul s-a dus de bună voie la poliţie, iar păgubitul ar putea face puşcărie
- Un fost şef de la Biroul Vamal Cahul va sta după gratii: A prejudiciat bugetul cu peste 200 000 de lei