Şeful adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Serghei Demcenco, din nou în arest preventiv
Şeful adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Serghei Demcenco, care se afla în arest la domiciliu, este din nou în arest preventiv. Potrivit Procuraturii Generale, Curtea de Apel Chişinău a anulat decizia Judecătoriei Chişinău cu sediul Ciocana, la solicitarea PCCOCS.
Astfel, Demcenco ar urma să stea în arest preventiv până în data de 11 mai. Între timp, procurorii continuă investigațiile în privința acestuia pentru abuz de serviciu în interesul unei organizații criminale.
Totodată, Procuratura Generală a anunţat că a fost finalizată urmărirea penală într-un alt dosar în care adjunctul ANP este învinuit de ”păstrarea ilegală a munițiilor” și ”păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a munițiilor”. Toate acestea au ieşit la iveală în urma perchezițiilor efectuate sub conducerea procurorilor PCCOCS, la domiciliul lui Demcenco și au devenit probe în dosarul, care a fost deja expediat în judecată.