Şeful adjunct al ANP, Serghei Demcenco, va sta în arest preventiv la Penitenciarul nr.13
Şeful adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Serghei Demcenco, va sta în arest preventiv la Penitenciarul nr.13. Magistraţii Curţii de Apel au admis recursul procurorilor PCCOCS, prin care au contestat încheierea judecătorilor de la Ciocana. Ultimii au dispus săptămâna trecută, la solicitarea avocatului, înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu.
Demcenco fusese transferat iniţial din Penitenciarul nr.13 la Pruncul, care are statut de spital. Atunci, serviciul de presă al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor ne spunea că transferul ar fi fost motivat de cauze medicale. Şeful adjunct al ANP, Serghei Demcenco, a fost reţinut în 15 februarie. Acesta este acuzat de abuz în serviciu în interesul organizaţiei criminale "Makena", condusă Vladimir Moscalciuc.
Avocatul Ruslan Dodica ne-a declarat anterior că Demcenco pledează nevinovat. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la opt ani de închisoare cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii pe un termen de până la 15 ani.