Şeful ANRCETI şi-a dat demisia! Pavel Filip: Problema nu este rezolvată
Şeful Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, Grigore Varaniţă, şi-a dat demisia. Decizia vine după ce săptămâna trecută, premierul Pavel Filip, nemulţumit de calitatea serviciilor de telefonie mobilă şi Internet în anumite zone din ţară, a solicitat să fie prezentat un raport despre respectarea condiţiilor de licenţă de către operatorii de telefonie mobilă.
"La şedinţa trecută am solicitat să veniţi cu un raport despre tot ce se întâmplă în respectarea condiţiilor de licenţă de către operatorii de telefonie mobilă. Am primit acest răspuns de la dvs. şi faptul că astăzi vom aproba demisia directorului agenţiei nu înseamnă că problema s-a rezolvat. O să rog să formaţi o comisie de anchetă şi să vedeţi şi funcţionarii care au scris acest răspuns pe ce s-au bazat. Eu spuneam: dvs aţi uitat că eu am avut un mandat la MTIC. Să scriţi minciuni, cel puţin nu face faţă unei agenţii. Din scrisoare, că "ANRCETI a monitorizat în permanenţă respectarea de către furnizori a condiţiilor precum şi a analizat corespunderea valorilor parametrilor de calitate, etc." - eu doar cunosc că agenţia nu are echipamentele necesare pentru a face acest lucru. Când am primit răspunsul, am vorbit cu cei de la Centrul Naţional pentru Frecvenţe Radio, care nu au fost solicitaţi pe parcursul anului acesta pentru a petrece măsurări. Am spus şi data trecută nu staţi comod în fotoliile de la agenţie şi vă bazaţi pe rapoartele prezentate de către operatori. Nu am făcut referinţă la alţii care se plâng pe calitatea serviciilor, dar personal vă pot arăta drumurile pe care cade reţeaua şi nu este legătură. Nu veniţi cu răspunsuri formale. Vreau să văd că în urma anchetei toţi ce implicaţi să poarte răspundere pentru acest lucru. Pentru şedinţa următoare aştept un răspuns din partea comisiei de anchetă", a spus premierul Pavel Filip în debutul şedinţei Cabinetului de Miniştri.
PUBLIKA.MD aminteşte că săptămâna trecută, în cadrul şedinţei Cabinetului de Miniştri, premierul Pavel Filip a vorbit despre defecțiunile și calitatea îndoielnică a unor servicii de la noi din țară, lucru care provoacă mari nemulțumiri în rândul populației, și anume, calitatea acoperirii cu servicii de telefonie mobilă, în special de Internet, furnizate și promovate cu atâta patos de companii.
Mai mulți utilizatori de internet se plâng pe rețelele de socializare că serviciile sunt de proastă calitate.
- Premierul Filip: Organizarea şedinţei comune Parlament-Guvern, o iniţiativă de salut, o practică care şi-a dovedit eficienţa
- Andrian Candu: Legile sunt bune pentru oameni atunci când sunt bine implementate
- Pavel Filip, despre asistenţa macrofinanciară: Discuţiile precum că Moldova nu şi-a îndeplinit condiţionalităţile SUNT UN FALS