Şeful BMW a leşinat în timpul prezentării de la Salonul Auto de la Frankfurt (VIDEO)
BMW a fost forţată să îşi încheie mai repede conferinţa de presă la Salonul Auto de la Frankfurt după ce Harald Krueger, CEO companiei, s-a prăbuşit pe scenă, scrie Bloomberg.
Harald Krueger, în vârstă de 49 de ani, a fost escortat în afara scenei de doi asistenţi după ce a leşinat la scurt timp de la începerea prezentării.
Kruger este tratat de doctori după ”un moment de ameţeală”, conform declaraţiilor lui Maximilian Schoeberl, purtătorul de cuvânt BMW. Acesta a adăugat că starea executivului este stabilă şi că îşi revine.
Harald Krüger a fost pus în fruntea BMW în luna mai a acestui an. Krüger a încheiat anul 2014 cu un compensaţie de peste 4,5 milioane de euro, conform Bloomberg.
Krüger s-a născut pe 13 octombrie 1965 în Germania. A absolvit Universitatea Tehnică la Brunswick şi a obţinut o diplomă de inginer mecanic. În perioada 1992-1993 a început să lucreze în compania BMW şi a făcut cursuri în Departamentul de Planificare Tehnică şi Producţie.
Între 1997-2003 Krüger a fost în fruntea Departamentului de Comunicare şi Planificare Strategică în Munchen. În anul 2003 el a devenit directorul Departamentului de Producţie, iar în 2007 a fost directorul Departamentului Tehnic.
Krüger a fost şeful Departamentului de Producţie din decembrie 2008 până în 2015, când a fost numit preşedinte al BMW.