Şeful CNA trăiește în LUX. Ruslan Flocea a ridicat lunar un salariu de 26 mii lei, când a muncit pentru Dodon
Fostul consilier prezidenţial Ruslan Flocea a ridicat în primele șapte luni ale anului o leafă de aproape 10 ori mai mare decât salariul minim pe economie. Asta se arată declaraţia de avere a noului şef al Centrului Naţional Anticorupţie, prezentantă la 31 iulie, în ziua în care a fost învestit în noua funcţie la CNA.
Flocea a ridicat, în calitate de angajat al Aparatului Preşedintelui, un salariu de peste 185 de mii de lei, adică în jur de 26 de mii de lei pe lună. Asta în condiţiile în care salariul minim pe economie este de 2775 de lei. Când era consilier prezidenţial, el a avut parte de mai multe cadouri generoase.
În declaraţia de avere este indicat faptul că anul acesta, înainte de Paşte, a primit în dar 24 de terenuri agricole.
Coincidenţă sau nu, însă toate loturile au intrat în posesia fostului consilier prezidenţial într-o singură zi, în data de 18 aprilie.
Prin intermediul firmei pe care o deţine, actualul şef de la CNA a încasat în primele șapte luni ale anului dividende de 49 de mii de lei.
În declaraţia sa de avere, acesta a mai indicat că are o casă de 160 de metri pătraţi, construită în comuna Ciorescu. Deşi acesta menţionează că locuinţa costă mai puţin de un milion de lei, experţii imobiliari au estimat că proprietatea acestuia valorează peste 2 milioane şi jumătate. Fostul consilier prezidenţial mai este deţinătorul unui apartament de 29 metri pătraţi, două terenuri pentru construcţii, un lot agricol şi un automobil fabricat în 2016.
Ruslan Flocea a fost numit director al CNA în data de 31 iulie. El a ajuns în această funcţie, în baza unui concurs organizat de Comisia Juridică Numiri şi Imunități din Parlament. Anterior, Ruslan Flocea a fost secretar general al Aparatului Preşedintelui Igor Dodon şi consilierul Zinaidei Greceanîi, când aceasta era prim-ministru.
Presa mai scrie că noul şef al CNA ar fi şi vecin cu fiul Zinaidei Greceanîi. După ce a fost numit în funcţie, mai mulţi politicieni, dar şi societatea civilă au declarat că Centrul Naţional Anticorupţie a fost pus la cheremul lui Igor Dodon, care este omul Moscovei.
Alegerea pe criterii politice a lui Flocea a fost recunoscută şi de partenerii de alianţă ai şefului statului.
Anterior, Maia Sandu a declarat că intenţia de depolitizare a CNA a eşuat, chiar dacă oficial a fost organizat şi un concurs de angajare.