Şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a fost ridicat din trafic şi dus la DNA
Şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a fost ridicat, astăzi, din trafic şi dus la DNA pentru audieri. Cristian Adomniţei se află la serviciul teritorial Iaşi al DNA, unde este audiat în prezenţa avocatului său, scrie digi24.ro.
Pe 15 aprilie, procurorii DNA au făcut 21 de percheziţii, dintre care 19 la Consiliul Judeţean Iaşi, în birourile unor directori ai Direcţiei Economice, Serviciului Financiar Contabil şi Direcţiei Achiziţii, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie şi fals, care ar fi fost comise în perioada 2013-2015.
Presa locală precizează că tot joi au mai fost duși la audieri și Teodora Jinga, șefa Direcției de Proiecte Europene, din cadrul Consiliului Județean Iaşi și una dintre persoanele care lucra la departamentul respectiv, şi anume Ioana Rață.
La momentul desfăşurării percheziiţiilor din 15 aprilie, Cristian Adomniţei nu se afla în țară, el fiind la Bruxelles, unde a participat la ședința plenară a Comitetului Regiunilor.
Potrivit unor surse judiciare, în cazul percheziţiilor făcute în 15 aprilie, sunt în atenţia procurorilor anticorupţie preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, vicepreşedintele Alin Aivănoaei, fostul vicepreşedinte Victor Chirilă şi directorul executiv al Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă, Cristina Teodora Jinga.
Faptele cercetate de către procurori vizează acordarea unui contract, prin procedura "cerere de ofertă", societăţii Laser Co SRL Iaşi.
Contractul, în valoare de 340.000 de lei românești, pentru servicii de promovare a judeţului Iaşi, semnat în 27 septembrie 2013, presupunea 16 repere şi avea durata maximă de execuţie de trei luni de la data semnării. În caz de executare cu întârziere, prestatorul putea fi obligat la plata de penalităţi de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere din contravaloarea serviciilor rămase de executat, au precizat sursele citate.
Suma ar fi fost achitată firmei, iar procesul-verbal de recepţie ar fi consemnat că totul este în regulă calitativ şi cantitativ, deşi în cele trei luni ar fi fost predate doar 11 din cele 16 repere de promovare. Auditul intern al CJ ar fi sesizat neregulile, iar acest aspect i-ar fi fost adus la cunoştinţă lui Cristian Adomniţei.
Preşedintele CJ Iaşi ar fi fost însă nemulţumit de constatările auditului intern şi ar fi ameninţat că "va lua măsuri drastice dacă ceea ce a constatat auditul ajunge la cunoştinţa publicului şi în presă", au arătat sursele citate.
Percheziţiile de la sediul Consiliului Județean Iaşi, din 15 aprilie, s-au încheiat după aproximativ opt ore, procurorii DNA ridicând mai multe documente.
Acţionarii firmei Laser Co SRL sunt Elena şi Gabriel Popa, finii primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita (PSD).
Cristian Adomniţei, în vârstă de 40 de ani, care este președinte al Consiliului Județean Iași din noiembrie 2012, a declarat, la câteva zile după percheziţiile de la mijlocul lunii aprilie, că speră ca bazele de date din calculatoarele ridicate de DNA din birouri ale CJ să fie recuperate în timp util, întrucât acolo se aflau cereri de plată pentru diverse proiecte, dar şi informaţii privind salariile funcţionarilor instituției.
Întrebat de ce procurorii DNA Iaşi au ridicat în timpul percheziţiilor de săptămâna trecută, de la Consiliul Judeţean, mai multe calculatoare, inclusiv cel din biroul său, Cristian Adomniţei a afirmat că "nici nu a pus aceste întrebări", dar că speră ca bazele de date ale CJ Iaşi stocate în calculatoare să ajungă cât mai repede înapoi. El mai preciza că aşteaptă „cu mare interes ca investigaţia DNA să aibă un rezultat", pentru a vedea "cine a avut dreptate şi cine a greşit”.