Şeful de la “Pruncul” va sta în arest la domiciliu 20 de zile, iar deţinutul care a fost prins în libertate se întoarce la puşcărie
Directorului Penitenciarului Pruncul, Victor Tonu, a fost pus astăzi sub învinuire iar instanţa i-a aplicat măsura de arest la domiciliu pentru o perioadă de 20 de zile. Totodată sub acuzare a fost pus şi condamnatul Thomas Arend, care este suspectat că ar fi părăsit ilegal teritoriul penitenciarului.
Şeful penitenciarului numărul 9 de la Pruncul, Victor Tonu este învinuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu după ce ar fi facilitat deplasările în afara penitenciarului ale unui condamnat. Victor Tonu şi-a ascuns faţa atunci când a fost escortat la judecătorie de un angajat de la CNA şi de două persoane necunoscute.
Şi avocatul lui Victor Tonu spune că acesta pledează nevinovat. "În nici un fel, Tonu, din proprie iniţiativă, chiar să vrut, el nu ştiu cum nu putea să îi permită sau să schimbe careva regim neamţului. Comisia penitenciarului a decis eliberarea deţinutului în cauză. În caz că lui Tonu i se inculpă acest fapt ar trebui toată comisia trasă la răspundere şi plasată în subsolurile CNA", a declarat avocatul Dragoş Bogatu.
Deţinutul de la penitenciarul numărul 9, Thomas Arend este învinuit de complicitate la depăşirea atribuţiilor de serviciu de către şeful penitenciarului. Instanţa a respins însă demersul procurorilor de a-l aresta.
"Acuzarea care a fost înaintată în prealabil este săvârşirea complictăţii la depăşirea atribuţiilor de serviciu, ceea ce este o absurditate totală. Domnul Thomas, conform regimului pe care îl are, cu reprezentantul penitenciarului va fi escortat la penitenciarul unde îşi ispăşeşte pedeapsa", a adăugat avocatul Ion Matuşenco.
Procurorii spun că vor contesta hotărârile instanţei. Acum două zile, zeci de mascaţi de la Detaşamentul cu destinaţie specială "Pantera", însoţiţi de procurori şi ofiţeri ai CNA au descins la Penitenciarul nr. 9 din capitală. Acţiunea a avut loc după ce lui Thomas Arend i s-a permis să iasă în afara închisorii fără escortă.