Şeful delegaţiei austriece la Soci: Toţi membrii echipei Comitetului Olimpic din Austria sunt în siguranţă
După ce preşedintele Comitetului Olimpic austriac a anunţat că a primit o scrisoare de ameninţare în care se spunea despre o posibilă răpire a doi sportivi din această ţară la Soci, totul se pare că revenit la normal. În schimb, oficialii delegaţiei americane, sunt în alertă maximă şi au anunţat că pripala lor prioritate rămâne asigurarea securităţii sportivilor din Statele Unite.
Şeful delegaţiei austriece, Karl Stoss, a declarat că nu există motive de îngrijorare şi că toţi membrii echipei se simt în siguranţă. Excepţie sunt doar Janine Flock şi Bernadette Schild, cele două sportive care au fost ameninţate cu răpirea înainte să ajungă la Soci. Ele sunt mereu însoţite de agenţi ai serviciilor speciale din Austria.
"Nu există măsuri de securitate extreme şi nu ştim ce se întâmplă în alte zone. Dar măsurile de securitate sunt aceleaşi ca şi la alte Olimpiade, de aceea mă simt în siguranţă. Acest lucru a fost confirmat şi de sportivi din alte echipe, iar asta ne face să ne simţi în siguranţă", a declarat şeful delegaţiei austriece, Karl Stoss.
În schimb, oficilii delegaţiei Statelor Unite, consideră că Olimpiada de la Soci este în continuare sub ameninţare.
"Singuranţa şi securitatea sportivilor dar şi a întregei delegaţii este preocuparea noastră. Aşa cum facem întotdeauna, suntem mereu în contact cu Departamentul nostru de Securitate, iar ei la rândul lor sunt în contact cu autorităţile locale. Mereu au reacţionat prompt atunci când a fost nevoie", a spus reprezentantul COmitetului Olimpic american, Acott Blackmun.
Forţele de securitate ruse sunt în alertă maximă, după ce militanţii islamişti din sudul Rusiei au lansat ameninţări că vor încerca să perturbeze desfăşurea evenimentul de la Soci. Totodată, reprezentanţii Comitetului Olimpic au dat din nou asigurări că zonele unde se vor disputa competiţiile sunt scurizate maxim şi totul este sub control.
- La Soci au avut loc ultimele pregătiri pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă 2014 (VIDEO)
- Guvernul a alocat 30 de mii de euro pentru transmisiunea live a Jocurilor Olimpice la TV
- Avertizarea SUA: Teroriştii ar putea transporta la Soci bombe ascunse în tuburile cu pastă de dinţi