Şeful Federaţiei de rugby, Vasile Revenco a fost acuzat de participare în scheme frauduloase (VIDEO)
Scandalurile se ţin lanţ în rugby-ul moldovenesc. Un grup de foşti membri ai Federaţiei, jucători şi antrenori l-au acuzat pe actualul preşedinte al forului de participare în scheme frauduloase. Aceştia îl învinuiesc pe Vasile Revenco de schimbarea terenului de antrenament destinat echipelor naţionalei din Chişinău pe un lot de pământ din afara Capitalei. Revenco a respins toate acuzaţiile.
În vara acestui an, terenul de antrenamente al echipelor naţionale a fost privatizat de Federaţia de rugby, iar la scurt timp a fost schimbat pe un alt lot de pământ. Foşti membri ai Federaţiei, antrenori şi jucători au declarat că acest schimb a avut un caracter ilicit.
"La data de 6 august, Vasile Revenco semnează un contract de schimb cu un SRL, pe un teren de şapte hectare aflat în oraşul Durleşti. Directorul acestui SRL este un oarecare Viorel Revenco. Adica Vasile Revenco s-a schimbat cu Viorel Revenco", a declarat fostul jucător al naţionalei de rugby, Vasile Bolea.
Foştii sportivi au cerut implicarea forţelor de ordine în acest caz. "Mizăm pe suportul Ministerului de Interne. Iar dacă nu vom fi auziţi, unica ce ne rămâne este să ieşim de două - trei ori pe săptămână în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi să facem antrenamente", a adăugat acesta.
De partea cealaltă, preşedintele Federaţiei a declarat că pe noul teren va fi construit un complex sportiv şi a explicat cine este Viorel Revenco. "El este membru al biroului Federaţiei. Este membru şi sponsorul activ al Federaţiei. Vă asigur că tranzacţia a fost perfect legală. Este un proiect naţional bine determinat, o proprietate a Federaţiei care ne oferă condiţii de a construi un edificiu modern", a menţionat preşedinte FM de rugby, Vasile Revenco.
Înainte să treacă în proprietatea Federaţiei, terenul de antrenamente din strada Calea Basarabiei, din capitală, a aparţinut Primăriei. În 1997, lotul a fost dat în chirie forului naţional pe o perioadă de 49 de ani.