Şeful Legislativului, Igor Corman: Voi propune acordarea accesului liber pentru jurnalişti în Parlament
"Am decis să convoc, astăzi, şedinţa Biroului Permanent şi voi propune accesul liber al jurnaliştilor în Parlament". Anunţul a fost făcut acum câteva minute de şeful Legislativului, Igor Corman.
"Am convocat o şedinţă cu reprezentanţii mass-media. Am făcut acest lucru pentru a avea o comunicare directă cu jurnaliştii. Nu este corect când se discută prin anumiţi intermediari. Am avut o discuţie constructivă. Am discutat despre condiţiile pe care le avem în clădirea renovată a Parlamentului. Am mers în sala de şedinţe şi am identificat şi o posibilă amplasare a reporterilor. Am decis să convoc o şedinţă a Biroului permanent, unde voi propune să operăm anumite modificări la Regulamentul intern în ceea ce priveşte reflectarea activităţii Parlamentului", a precizat Corman.
Publika.md menţionează că după revenirea aleşilor poporului în clădirea renovată a Parlamentului, jurnaliştii stau într-o sală aparte de unde vizionează şedinţele în plen. Astfel, Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media a solicitat, anterior, conducerii Legislativului să identifice un spaţiu în sala de şedinţe a Parlamentului pentru ziariştii care reflectă activitatea deputaţilor.
- Dorin Chirtoacă a luat peste picior parlamentarii. Află ce motiv a găsit edilul de această dată
- Comisia cultură s-a sesizat şi cere spaţiu mai larg pentru jurnalişti în Parlament
- Voronin către jurnaliştii care stau înghesuiţi într-un birou al Parlamentului: Meritaţi să staţi în toaleta ceea! (VIDEO)