Şeful ONU se arată nemulţumit de Siria
Regimul de la Damasc nu a respectat în întregime planul de pace convenit cu Naţiunile Unite. La această concluzie a ajuns secretarul general al ONU, care a trimis Consiliului de Securitate o scrisoare referitoare la Siria.
Şeful Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon, spune că regimul sirian nu a retras toată armata şi artileria din oraşe. La fel, Damascul nu a oferit semne clare despre poziţia sa faţă de planul de pace.
În aceeaşi scrisoare, adresată Consiliului de Securitate, secretarul general al ONU recomandă autorizarea unei misiuni de 300 de observatori, care să supravegheze în următoarele trei luni implementarea armistiţiului. În prezent, zece observatori, care au ajuns în Siria, încearcă să pregătească o misiune mai completă.
"Misiunea noastră este să stabilim legături între Guvernul sirian, forţele de securitate şi celelalte părţi. Pentru aceasta avem nevoie de încredere şi de asigurări din partea tuturor celor implicaţi, că vom reuşi să facem ce ne-am propus", a declarat Ahmed Himmiche, şeful Misiunii observatorilor ONU în Siria.
Totodată, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a cerut Guvernului de la Damasc să permită crearea unor coridoare pentru trimiterea ajutorului umanitar în Siria. Sarkozy a mai făcut apel către comunitatea internaţională să fie mai unită în ceea ce priveşte condamnarea violenţelor din această ţară. Totodată, el a cerut Rusiei şi Chinei să nu mai susţină regimul lui Bashar al-Assad.