Şeful statului se consultă astăzi cu deputaţii neafiliaţi. Mişin şi Dodon merg la Reşedinţa de Stat
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, continuă consultările cu deputaţii, în vederea desemnării unui candidat la funcţia de premier. Astăzi, şeful statului urmează să aibă o întrevedere cu grupul parlamentar al socialiştilor.
La consultările de astăzi cu președintele va participa şi deputatul neafiliat Vadim Mișin. Întrevederile vor avea loc după ora 15.00.
Amintim că miercuri Timofti s-a văzut cu reprezentanţii fracţiunilor parlamentare, membre ale fostei Alianţe pentru Integrarea Europeană. Opoziţia parlamentară a anunţat anterior că nu va participa la acese consultări.
Publika.md aminteşte că, la 5 martie, Guvernul Filat 2 a primit vot de neîncredere din partea deputaţilor. 54 de parlamentari s-au pronunţat pentru demiterea Executivului. Moţiunea de cenzură a fost iniţiată de către PCRM, iar motivul de bază pe care l-au invocat comuniştii a fost corupţia din cadrul Executivului.
Potrivit Constituţiei, după prezentarea demisiei Cabinetului de miniştri, preşedintele ţării va desemna un candidat la funcţia de prim-ministru, nu înainte de a se consulta cu fracţiunile parlamentare. Ulterior, premierul desemnat va prezenta Parlamentului, într-un interval de 15 zile, propunerile pentru noul Cabinet. Dacă acesta va fi acceptat de deputaţi, noii miniştri vor putea depune jurământul.
De asemenea, Constituţia Republicii Moldova prevede că în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau blocării procedurii de adoptare a legilor timp de trei luni, şeful statului poate să dizolve Parlamentul, deşi legea nu îl obligă să facă acest lucru.
- PD propune mai multe etape până la identificarea unui candidat la funcţia de premier
- Timofti după primele consultări cu PD, PL şi PLDM: Toţi optează pentru continuarea cursului pro-european şi evitarea alegerilor anticipate
- "Socialiştii vor avea consultări separate cu şeful statului, însă Filat nu mai are şanse să fie reales prim-ministru"