Selecţionata de fotbal a Argentinei a câştigat prima ediţie a trofeului Finalissima
Embed:
Selecţionata de fotbal a Argentinei a câştigat prima ediţie a trofeului Finalissima, care opune campioanele Americii de Sud şi a Europei, după ce a învins echipa Italiei cu scorul de 3-0.
Autorul primului gol al confruntării, ce a avut loc pe stadionul Wembley din Londra, a fost Lautaro Martinez. Acesta a reuşit să deschidă scorul dintr-o pasă oferită de Lionel Messi.
Sud-americanii şi-au dublat avantajul la finalul primei reprize prin Angel Di Maria. Iar în prelungirele părţii secunde Paulo Dybalo a reuşit şi el să-şi treacă numele pe lista marcatorilor.
Finalissima este unul dintre cele mai vechi turnee care se dispută sub noua denumire. Anterior s-au mai disputat meciuri între câștigătoarea Campionatului European și cea a Copei Americii. În 1985, Franța a învins Uruguay cu 2-0, iar în 1993 Argentina a învins Danemarca.