Selecţionata Moldovei de juniori a suferit înfrângere în faţa Norvegiei
Selecţionata Moldovei de juniori a debutat cu o înfrângere în etapa preliminară de elită pentru Campionatul European, care va avea loc în această vară. Moldova a pierdut cu un scor categoric de 0-4 în faţa Norvegiei.
Elevii lui Serghei Cleşcenco au rămas în 10 încă din minutul 29, când Eugen Golovco a fost eliminat, după ce a primit un cartonaş roşu. Scorul a fost deschis de Mushaga Bakenga, care a executat perfect lovitura de la 11 metri. Acelaşi Bakenga a reuşit să mai înscrie de două ori în poarta lui Veceslav Voloşin, în minutul 45 şi 50. Al patrulea gol pentru norvegieni a fost marcat de Yann-Erik de Lanlay, în minutul 37.
În cel de-al doilea meci din grupa a 6-a de calificare, Moldova va juca mâine cu Serbia, care a fost învinsă în prima partidă de Ţara Galilor, cu scorul de 3-2.