Selecţionata regiunii transnistrene a fost acceptată în Uniunea Europeană de Futsal
Publicaţia rusă "Novîi Reghion" a anunţat că selecţionata regiunii transnistrene de fotbal în sală a fost acceptată în Uniunea Europeană de Futsal. Potrivit sursei, decizia a fost luată la congresul forului european de la Brest, astfel echipa din stânga Nistrului va reprezenta Transnistria pe arena internaţională. Preşedintele Asociaţiei de Futsal din Moldova, care este afiliată Federaţiei de Fotbal, a declarat că acest gen de sport nu are nicio legătură cu fotbalul în sală gestionat de FIFA şi UEFA.
"Acolo sunt alte reguli de joc, altă minge. Asta e cu totul alt gen de sport. Păcat că oamenii depun efort şi dezvoltă sportul care nu are atribuţii oficiale. Acest pas a fost făcut cu scopul ca să participe măcar undeva", a declarat preşedintele Asociaţiei de Futsal din Moldova, Alexandru Burlac.
Regiunea transnistreană nu este singura regiune nerecunoscută ca stat independent inclusă în lista membrilor UEFS. Recent, în această organizaţie au fost acceptate asociaţiile Abhaziei şi ale Osetiei de Sud. Din acest for fac parte peste 20 de asociaţii europene, iar Moldova nu se regăseşte în listă. UEFS a fost fondată în 1988 şi nu este recunoscută oficial de FIFA şi UEFA.