Selecţionerul Moldovei înainte de meciul cu Rusia: Vrem să încercăm să producem o surpriză
Jucătorii naţionalei Moldovei au fost rezervaţi în declaraţii înaintea meciului cu Rusia. Tricolorii au recunoscut că înainte să obţină puncte, trebuie să se obişnuiască cu stilul de joc impus de noul selecţioner, Alexandru Curteian. Acesta a debutat pe banca naţionalei în partida de joi, cu Austria, scor 1-2, în care Moldova a jucat după sistemul 5-3-2.
"Trebuie să tragem concluziile acestui meci. Să vedem ce greşeli am făcut şi să nu le mai repetăm", a spus mijlocaşul moldovean Alexandru Dedov.
"Trebuie să mai lucrăm asupra acestei scheme. În unele momente nu ne-am înţeles aşa de bine. Ne pregătim serios de acest meci. Este foarte greu după două înfrângeri, dar e timpul să obţinem puncte", a zis jucătorul Artur Ioniţă.
Curteian este mult mai optimist şi speră că elevii săi vor obţine primele puncte anume în partida cu ruşii.
"Şi selecţionata Austrie, şi selecţionata Rusiei, şi cea a Suediei - toate sunt echipe foarte bune. Dar scopul nostru este să adunăm puncte. Vrem să încercăm să producem o surpriză. Până acum nu prea ne-a ieşit acest lucru. Am jucat bine. Dar nu îmi place când se spune că am jucat bine, dar am pierdut. Avem un singur scop: să obţinem un rezultat bun", a declarat selecţionerul Moldovei, Alexandru Curteian.
După două meciuri disputate în preliminarii, Moldova ocupă ultimul loc în Grupa H, fiind singura echipă care nu a obţinut niciun punct. Tricolorii au zburat spre Moscova sâmbătă dimineaţa, iar meciul dintre Rusia şi Moldova se va juca duminică, de la ora 19:00, pe noul stadion Otkrîtie Arena.