Selecţionerul Naţionalei îi ţine în formă pe performeri
Ion Caras a desfăşurat primul antrenament cu jucătorii din Divizia Naţională care sunt liberi în timpul etapei. Selecţionerul nu a putut face acest lucru în prima rundă, pentru că echipa liberă, Zimbru se pregătea de meciul cu Grodig din Liga Europei. În etapa a doua a venit rândul formaţiei FC Costuleni, care a lăsat nouă fotbalişti la antrenamentul condus de Caras şi Testemiţanu.
"Fiecare jucător de aici are o şansă să ajungă la echipa naţională. Depinde numai de ei. Indiferent de nume de familie, de vârsta lor şi indiferent de clubul la care joacă", a spus Caras
Cu unii dintre fotbaliştii de la FC Costuleni selecţionerul a vorbit pentru prima dată.
"Nu-l ştiam pe Sergiu Sîrbu, nu-l cunoşteam nici pe portarul Anatolie Cebotari, nici pe Soltan Vasile. Aici am făcut cunoştinţă cu ei. Şi le spun, măi, Anatol, măi, Vasile, puteţi ajunge şi la naţională. Nu neapărat mâine. Poate peste un an, poate peste jumătate de an", i-a inspirat tehnicianul.
Ideea de a convoca jucători de la echipele libere în timpul etapelor a venit atunci când s-a stabilit definitiv că în sezonul 2014-2015, în Divizia Naţională vor juca doar 11 echipe.
Ion Caras va face acest lucru în fiecare etapă şi va chema la antrenamentele sale jucători moldoveni cu vârsta de la 22 de ani mai sus. În runda a treia, Caras va avea mai mult de muncă. Liberă va fi FC Academia, formaţie care are doar jucători moldoveni în lot.