Selecţionerul României, Christoph Daum, a fost trimis la pescuit de ziarişti
Momente amuzante la conferinţa de presă a selecţionerului naţionalei de fotbal a României, Christoph Daum. Neamţul a primit o undiţă din partea unui jurnalist român de la un ziar de sport.
Daum s-a arătat deranjat de gest și a reacționat vizibil nervos.
Daum a primit în dar o undiţă după ce anterior, într-un interviu, a spus despre ziarul românesc în cauză cum că ar fi "unul bun doar pentru a împacheta în el peştele".
În final, Daum a precizat că atunci când a vorbit de "peşte" s-a referit numai la ce a scris un anume jurnalist de acolo. Antrenorul le-a cerut scuze celorlalţi jurnalişti pentru afirmaţia sa.
Cristoph Daum a preluat naţionala de fotbal a României în luna iulie a anului trecut. De atunci, "tricolorii" au obţinut doar o victorie în cele 6 partide oficiale disputate în preliminariile Campionatului Mondial din Federația Rusă şi au şanse infime de a se califica la turneul final de anul viitor.
Naţionala României va juca următoarele meciuri pe 1 şi 4 septembrie cu Armenia pe teren propriu şi, respectiv, cu Muntenegru în deplasare.